Cele mai interesante sărbători gastronomice din Spania

Fructe de mare

1/3

Spaniolilor le place să trăiască din plin atmosfera familială, în jurul unei mese în aer liber. Petrecerile lor, denumite “fiestas” sunt vesele şi deschise tuturor.

De câţiva ani încoace, românii rezidenţi în Spania au adoptat sărbătorile iberice şi participă alături de localnici la frumoasele lor petreceri. La acestea, nu pot lipsi mâncărurile apetisante, foarte renumite în întreaga lume.

Iată care sunt cele mai interesante “fieste” gastronomice care se sărbătoresc în Spania:

Sărbătoarea fructelor de mare din O Grove:

În a doua săptămână a lunii octombrie, în localitatea O Grove din Pontevedra are loc „Sărbătoarea fructelor de mare,” declarată de “interes turistic naţional”.
Aceasta a început ca o modestă sărbătoare locală, pentru a omagia gustoasele produse oferite de apele mării - şi s-a transformat apoi într-o amplă manifestare în anii ’80. Astăzi asistăm la un adevărat peregrinaj de gurmanzi, dornici să se bucure de savoarea fructelor de mare.
Aspectul gastronomic al sărbătorii s-a îmbogăţit an de an cu manifestări ce includ acte culturale, ca de pildă expoziţii, concursuri şi concerte de muzică folclorică – pe ritmurile căreia participanţii se simt bine de-a lungul celor zece zile de sărbătoare. Nimeni nu poate lipsi la „Noche Meiga” („Noaptea Magică” – în limba din Galicia).
O tradiţie a locului spune că cele mai bune luni ale anului pentru degustarea fructelor de mare sunt cele care conţin litera „r”.

Sărbătoarea tortillei:

Este o sărbătoare comună în multe zone din Spania, dat fiind că „tortilla” este una dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite mâncăruri iberice. Ea cade bine în orice moment, fie pe plajă, pe munte, la picnic sau într-un sandviş – în pauza de masă.
„Joia de Landero” coincide cu ziua în care începe şi carnavalul. Tradiţia îi obligă pe participanţi să aducă cu ei măcar o tortilla, dacă se poate însoţită de salată sau alte garnituri.
Pe vremuri, în „joia de Landero” se făcea o masă comună între locuitorii din Galera și Orce(Granada), la care femeile se ocupau de prepararea tortillei, iar bărbaţii de carnea de miel prăjită în cuptoare.
Ca o curiozitate, într-un an, în Macael (Almeria) s-a făcut o tortilla gigant, care s-a împărţit la mai mult de 2.000 de persoane. Pentru pregătirea ei s-au folosit 300 de kilograme de cartofi, 30 de kilograme de ceapă, 10 litri de ulei de măsline şi 2.000 de ouă.

Sărbătoarea tăierii porcului la „Venta Magullo” (Segovia):

În ziua de „San Martin”, un fel de „Ignat” al spaniolilor, are loc sacrificarea animalelor. Obiceiul în vechime era să se ţină carnea pe toată perioada iernii, iar gospodinele să gătească din ea pentru toată familia.
Când venea vremea acestei sărbători, în Castilla se adunau membrii întregii familii, pentru a sărbători împreună tăierea porcului.
În zilele noastre, unele restaurante – ca de pildă „Venta Magullo” organizează o petrecere tipică, după ritualurile străvechi – ca o demonstraţie pentru cei tineri, dornici să cunoască obiceiurile locului.
Locuitorii din Segovia spun că 100 de grame de „morcilla” (un tip de cârnat făcut cu sângele porcului sacrificat) conţine între 25 şi 50% din cantitatea zilnică de fier recomandată unui adult.
 

235 vizualizări

Taguri: fiesta, locuitori, mancare, petrecere

Tipareste   Trimite unui prieten Trimite link unui prieten Adauga comentariu (0)
Publică un comentariu nou
Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Ultimele fotografii adăugate
limolee
vladi
araldi
elena
Alin666
Pontzonel
           
HOROSCOP 02.10.2009

21.03 - 20.04

Dragoste
Bani
Sănătate
Abonează-te la newsletter
De la voi