În Spania, procurorii anticorupţie au desfăşurat luni o operaţiune de proporţii, soldată cu reţinerea a 51 de persoane, între care mai mulţi primari, politicieni ai puterii cât şi cei ai opoziţiei spaniole, dar şi oameni de afaceri. Operaţiunea , denumită „Punica“, a fost iniţiată în urmă cu aproape un an, după sesizarea unei bănci din Elveţia, care a anunţat autorităţile spaniole că două conturi prezintă suspiciuni privind spălarea de bani.
Într-o situaţie precum cea din Rusia în aceste zile, altă naţiune ar fi aproape să-şi pună un pistol încărcat la tâmplă, apreciază agenţia Itar Tass. Însă la Moscova toată lumea pare mult prea calmă.
Președintele Cataloniei, Artur Mas, a anunțat marți că la 9 noiembrie va fi organizată o formă alternativă de consultare populară privind independența regiunii, după ce justiția a interzis desfășurarea unui referendum ca atare, relatează AFP, potrivit Agerpres.
"Va exista o consultare populară (...), însă nu se va baza pe decretul pe care l-am semnat pentru organizarea referendumului", a declarat el, recunoscând divergențele din cadrul taberei favorabile separatismului în privința acestei chestiuni.
"Statul spaniol rămâne adversarul", a spus el, părând a nu ține cont de apelurile la dialog 'prin respectarea legii' lansate recent de șeful guvernului conservator, Mariano Rajoy, scrie Agerpres.
"Oamenii își vor putea introduce votul în urne și, de fapt, va fi exact același lucru", a adăugat el, recunoscând că a fost 'fisurat' consensul între partidele favorabile independenței, deoarece unele vor să se meargă înainte prin încălcarea legii pentru organizarea referendumului.
Artur Mas, un naționalist conservator care s-a aliat cu stânga separatistă în această chestiune, a spus că, în fața unui 'val mare', "este de preferat să te arunci în apă și apoi să ieși" decât "să te lași dus".
El s-a declarat în favoarea organizării, ulterior, a unor alegeri în Catalonia la care toate partidele favorabile independenței să prezinte o listă comună și o platformă unică: independența. Aceste alegeri, a spus el, vor avea astfel același efect ca un referendum.
"Acesta nu este sfârșitul (...) Sfârșitul va fi organizarea de alegeri de tip plebiscitar", a spus el.
Premierul spaniol Mariano Rajoy a declarat anterior marți că renunțarea la referendumul privind independența prevăzut la 9 noiembrie în Catalonia este o 'veste excelentă' și că de acum trebuie 'vorbit' cu catalanii, scrie Agerpres.
"Este o veste excelentă. Respectarea legii este obligația tuturor", a declarat șeful guvernului conservator, la o zi după anunțul privind abandonarea de către executivul catalan a acestei consultări populare considerate anticonstituțională de către Madrid.
În cadrul unei conferințe organizate de Financial Times, șeful executivului a spus că de acum 'trebuie să privim spre viitor', dorindu-și ca guvernul spaniol 'să dialogheze' și 'să discute' cu catalanii. "Cei care vor din toată inima să trăim împreună sunt numeroși", a spus el.
Mariano Rajoy (Partidul Popular, conservator) a făcut această declarație după ce executivul catalan a renunțat luni seară la referendumul consultativ privind viitorul Cataloniei, regiune puternică având o populație de 7,5 milioane de locuitori și unde ideea separatistă a câștigat teren în ultimii ani.
Referendumul a fost suspendat la 29 septembrie de Tribunalul Constituțional, la sesizarea guvernului. Consultarea nu putea fi astfel organizată fără a încălca legea și fără a-i expune la sancțiuni pe funcționarii catalani care ar fi participat la desfășurarea sa.
Referendumul nu ar fi avut din această cauză suficiente garanții pentru a-și asigura credibilitatea, informează Agerpres.