Ţiganii din Ferentari se plâng presei spaniolei: "Românii ne discriminează"

de Mihai Mateaş in data de 21 Septembrie, 2010 - 14:46

VIDEO Publicaţia barceloneză "El Periodico de Catalunya" a realizat o serie de reportaje în România, pentru a vedea condiţiile în care trăiesc ţiganii pe care Europa nu-i mai vrea.

Citeşte şi: Ţiganii din Bărbuleşti în presa spaniolă: "Ne întoarcem în Franţa"

"Lângă intrarea în clădirea din cartierul Ferentari este fotografia unui tânăr decedat de curând. Fraza "Niciodată nu te vom uita" apare peste imaginea mărită la dimensiunea unei coli A4. "A murit de supradoză. Avea doar 23 de ani", a spus Mihai, locuitor al imobilului. Drogurile, sărăcia şi marginalizarea convieţuiesc în acest cartier, situat nu departe de centrul istoric al Bucureştiului, în care trăiesc aproximativ 120.000 de persoane, marea majoritate de etnie ţigană. "Este dificil să trăieşti aici. Nu e nimic de muncă, nu avem viiitor. Noi, ţiganii, nu suntem bine văzuţi în propria noastră ţară şi ne simţim discriminaţi", se lamentează Mihai, cap de familie, de 50 de ani". Aşa începe reportajul jurnaliştilor de la El Periodico de Catalunya despre ţiganii din România. Aceştia, animaţi de polemica ultimelor săptămâni, a ţiganilor deportaţi din Franţa, precum şi a celei din ultimele zile din campania preelectorală a Partidului Popular Catalan, au plecat în România pentru a vedea, cu ochii lor, situaţia în care trăiesc ţiganii români.

Antene parabolice, munţi de gunoaie şi haite de câini

"Ferentari datează din regimul comunist. După căderea dictatorului Nicolae Ceauşescu, în 1989, edificiile, construite cu materiale de proastă calitate, au fost ocupate de ţigani. Suprinde numărul mare de antene parabolice care atârnă pe faţadele clădirilor, munţii de gunoaie de la colţurile de stradă - depozite de deşeuri improvizate - şi haitele de câini care se plimbă pe străzile largi şi prăfuite. Din când în când se vede câte un anunţ scris de mână care indică adresa câte unei ţigănci care citeşte în palmă sau în cărţi", continuă reportajul prin cartierul bucureştean.

"În aceste zile, locuitorii cartierului se bucură în stradă de ultimele zile de vară. În curând va veni iarna cea crudă şi vor căuta refugiu în apartamentele minuscule unde trăiesc înghesuiţi. Majoritatea au o singură cameră şi circa 15 metri pătraţi. Mihai are mai mult noroc. Al său este de trei ori mai mare, deşi sunt 15 persoane care împart spaţiul, din care 11 adulţi. Nimeni din casă nu munceşte şi singurul venit este pensia de invalid a Marianei, soţia lui Mihai. O nimica toată: 320 de lei (circa 80 de euro). În această ţară, a doua cea mai săracă din UE, preţurile nu diferă mult de cele din Spania.

"Culoarea pielii ne trădează"

"E dificil să ne găsim de muncă, mai ales fiind ţigani", explică Nicu, de 31 de ani. "Aspectul meu fizic, culoarea pielii mele închise, mai ales, mă trădează şi nimeni nu vrea să-mi dea un loc de muncă. Ultima oară am muncit ca brutar, dar patronul mă trata foarte urât. Concetăţenii noştri nu pot înţelege că nu toţi ţiganii suntem hoţi. Nu spun că nu sunt, dar suntem mulţi şi cei care vrem să muncim şi să progresăm", mai spune Nicu, care se plânge de rasismul din România: "Pentru ei, noi suntem de vină pentru tot răul din ţară".

La fel gândeşte şi Gina, o ţigancă de 35 de ani, cu pielea deschisă şi părul blond, care bea o cafea, alături de prieteni, sub un copac, pe stradă. "Aici, românii ne tratează mai rău decât în orice altă ţară din Europa". Ştie ce vorbeşte. A trăit 11 ani în L'Hospitalet (Catalunya), "în cartierul Santa Eulalia", şi acum câteva luni s-a întors definitiv în România. Spune că nu s-a simţit niciodată discriminată în Catalunya, unde a a muncit ca menajeră într-un centru educativ.

"E normal să ne expulzeze din Franţa"

"Nu doar ţiganii români fură, ci şi ţiganii de alte naţionalităţi", se plânge ea. Când este întrebată de expulzările din Franţa, se arată înţelegătoare şi critică în acelaşi timp faţă de politica Franţei. "Este normal să ne expulzeze din ţară, pentru că sunt mulţi care fură şi fac lucruri ilegale, dar cred că trebuia să-i expulzeze doar pe aceştia. Oricum, sunt sigură că se vor întoarce în Franţa", mai spune, zâmbind, Gina.

Lui Paul, alt locuitor din cartier, i-ar plăcea să plece din România să caute o viaţă mai bună, pentru că abia supravieţuieşte în ţara sa. Este unul din cei care trăiesc în apartamentele cu o singură cameră, alături de soţia sa, bolnavă de diabet, cei doi fii, nora sa şi doi nepoţi. În plus, chichineaţa aparţine unui român, care le cere 280 de lei chirie (70 de euro) pe lună. "Mi-a spus că dacă nu îi plătim, ne dă afară", se plânge Paul. E dificil să îţi imaginezi cum dorm toţi într-un spaţiu atât de strâmt, fără să mai vorbim de lipsa de intimitate.

Sărăcie lucie, dar televizor ultimul model şi BMW-uri la scară

În ciuda locuinţei minuscule, în cameră este un televizor uriaş. Restul mobilelor sunt un dulap şi două paturi duble. Scara este plină de gunoaie şi holul întunecat care duce la apartamente emană un miros ucigător. Femeia lui Paul se plânge de "şobolanii uriaşi care mişună pe aici".

Afară, în stradă, doi bărbaţi curăţă un BMW negru. Paul spune că e vorba de "oameni care au câştigat mulţi bani în Europa", dar cineva de lângă el adaugă: "Ăsta vinde droguri". În orice caz, pe străzi, dai la tot pasul de seringi uzate. În mijlocul unei ghene, un bărbat tocmai şi-a injectat o doză de heroină. E greu să îţi dai seama de vârsta lui, dar sigur e mult mai tânăr decât pare", se încheie reportajul catalanilor din Ferentari.

Urmareste-ne si pe: