adevarul.it

28 Iunie, 2012 - 03:06

VIDEO Sara Carbonero a gafat din nou: "Iniesta, ai fi vrut să baţi un penalty?". "Da, am şi bătut unul adineauri"

Prezentatoarea Telecinco, iubita lui Iker Casillas, l-a intervievat pe Andres Iniesta după meciul cu Portugalia, de aseară, întrebându-l dacă nu ar fi vrut şi el să execute un penalty, uitând că mijlocaşul a şi marcat unul, cu câteva minute înainte.

Cluburile Getafe şi Espanyol, victimele unor falşi şeici arabi!

Poliţia din Spania a anihilat o reţea de escroci ai cărei membri se prezentau drept şeici bogaţi, interesaţi să achiziţioneze antreprize aflate în dificultate sau cluburi de fotbal.

Minerii din trei comunităţi autonome au plecat azi în marş spre Madrid

Marşul Negru a fost iniţiat azi la ora 10.00, din trei puncte emblematice: 80 de mineri din Bembibre şi Villablino (Leon), 80 din Mieres (Asturias) şi 46 din Teruel (Aragon)

Torje, motivat cu un munte de bani la Granada. Se poate îmbogăţi într-un an

Transferul lui Gabriel Torje de al Udinese la Granada poate fi considerat un pas înainte din toaet punctele de vedere pentru fotbalistul român.

Pierre Moscovici: Spania cere vineri ajutorul european pentru sistemul său bancar

Spania va trimite vineri cererea sa de ajutor din partea zonei euro, a făcut cunoscut joi seară ministrul francez de finanţe, Pierre Moscovici, la finalul unei reuniuni a Eurogrupului, desfăşurată la Luxemburg.

Cine spune că nu se poate trăi fără sex? Asexualitatea câştigă tot mai mulţi adepţi

Îşi spun "îngeri tereştri" şi se trezesc în fiecare dimineaţă fără să fi avut parte de vreo noapte de sex. La universul heterosexualilor, bisexualilor şi homosexualilor ar trebui să se mai adauge o orientare sexuală care abia acum "iese din dulap" şi câştigă tot mai mulţi adepţi în întreaga lume: cei care vor şi pot să trăiască fără sex.

Francezii încep războiul psihologic înaintea "sfertului" Spania-Franţa de la Euro

Cu câteva zile înaintea sfertului de finală Spania-Franţa, de la Campionatul European din Polonia şi Ucraina, francezii de la "Les Guignols de l'info" au pornit din nou atacurile asupra sportivilor spanioli.

Shakira, însărcinată în şase săptămâni?

Cântăreaţa columbiană Shakira este însărcinată în şase săptămâni, dar aşteaptă "momentul potrivit" pentru a face publică sarcina, potrivit ediţiei din Columbia a revistei Gente.

Adaugat la:21 Iunie, 2012 - 14:14
Shakira, însărcinată în şase săptămâni?

Fidelity: Spania şi Italia vor avea nevoie de asistență financiară generală

Italia și Spania, care împreună totalizează un sfert din economia zonei euro, vor fi nevoite să ceară asistență financiară generală în următoarele luni, fapt care va trimite unde de șoc în cadrul economiei globale, a declarat Jamie Stuttard, manager de portofoliu la Fidelity Investments.

Scandal între Valencia şi Barcelona. Catalanii au "furat" două viitoare staruri ale "liliecilor"

Deşi exista un pact de neagresiune între cele două cluburi, catalanii nu au respectat înţelegerea şi au convins doi din puştii de viitor ai Valenciei, un mijlocaş şi un atacant, să alegă La Masia, spre furia oficialilor Valenciei.

Xavier Garcia Albiol "a căzut la pace" cu ţiganii din Badalona

E adevărat, doar cu ţiganii spanioli, care şi-au retras plângerea împotriva primarului Badalonei, acuzat de rasism şi xenofobie. În luptă cu edilul a mai rămas doar organizaţia SOS Rasismul, care va face recurs la Tribunalul Provincial din Barcelona la decizia judecătoriei din Badalona de a arhiva cazul.

Almeria: Bătaie între un român şi un englez, soldată cu înjunghierea celui de-al doilea

S-a întâmplat aseară, în faţa unui magazin non stop din Garrucha, cei doi aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. Garda Civilă susţine că nu a operat arestări.

Cabral, înjurat la Roma

Prezentatorul de la Acasa TV a fost intr-o mică vacanță la Roma unde a trecut printr-o experiență neplăcută. ...
Adaugat la:27 Iunie, 2012 - 13:54
mai mult

Românii reduc cheltuielile dar nu renunţă la ţigări şi alcool

Potrivit unui recent studiu, recesiunea se simte și în buzunarele românilor, însă numai din anumite puncte de vedere. Se pare că românii prefer...

Evaluarea Naţională 2012. Baremul de corectare la subiectele la matematică este greşit!

Absolvenţii ciclului gimnazial au susţinut azi ultima probă din cadrul Evaluări Naţionale, cea la matematică. Revenim cu baremul în cel mai scu...

Leul s-a apreciat față de euro

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă cu 2,11 bani mai redus, de 4,4441 lei/euro , reprezentând cel mai redus nivel d...

Andreea Marin, discuţie aprinsă cu Adriana Nicolae: «Ştefan Bănică e tatăl copilului sau nu?»

Adriana Nicolae, fosta soţie a lui Florin Piersic Junior, a fost pusă faţă în faţă cu Andreea Marin, cu care are un confilict mai vechi....

Rajoy avertizează UE: "Nu ştiu cât Spania se va mai putea finanţa singură, la aceste preţuri"

Preşedintele Guvernului spaniol, Mariano Rajoy, va cere mâine Uniunii Europene să ia măsuri de stabilizare a pieţelor, pentru că Spania nu se po...
Adaugat la:27 Iunie, 2012 - 11:22
mai mult

Banca Spaniei avertizează că scăderea activităţii economice este tot mai pronunţată

Situaţia economiei spaniole s-a înrăutăţit în al doilea trimestru. Banca Spaniei a observat între aprilie şi iunie o scădere a Produsului Int...

Ghidul UBS despre cele mai îndatorate ţări din zona euro: Spania nu va intra în incapacitate de plată în următorii cinci ani

În absenţa unei uniuni politice şi fiscale în Europa, criza datoriilor suverane va continua să fie o problemă serioasă pentru pieţele financia...

Diseară, Portugalia-Spania: Cristiano Ronaldo, singur împotriva „Furiei roşii“

Prima semifinală de la Euro 2012 propune un duel inegal între Cristiano Ronaldo şi 11 mingicari spanioli. Totuşi, în ultimul meci dintre cele dou...

O atletă româncă, mândria Almeriei

Emilia Păunică a ajuns în Spania în 1997, iar de atunci încoace a participat la nenumărate competiţii naţionale şi internaţionale, ajungând...
Posturi TV Live
NeptunTV

Angela Merkel: Datoria ţărilor din zona euro nu va deveni comună atât timp cât voi trăi

Cancelarul german Angela Merkel a respins categoric ideea emiterii de euroobligaţiuni în contul datoriilor. Ea a declarat că acestea nu vor exista ...
Adaugat la:27 Iunie, 2012 - 08:23
mai mult

"Îl voi susţine pe Crin Antonescu în campania electorală"

Preşedintele fondator al PNL, Radu Câmpeanu, a declarat, luni, la sediul PNL, că nu are nimic împotriva lui Crin Antonescu şi va participa la cam...

Luminiţa Anghel: «Am slăbit 19 kg în cinci luni!»

Luminiţa Anghel(43 de ani) duce o luptă cruntă cu surplusul de kilograme acumulat pe perioada sarcinii. După diete stricte şi mult sport a reuşi...
Adaugat la:27 Iunie, 2012 - 08:25
mai mult

Război total între locuitorii unui cartier din Sevilla şi o tabără ilegală de ţigani români

În cartierul San Jeronimo din Sevilla, cetăţenii şi-au pierdut răbdarea. Violenţa, furturile şi lipsa de igienă au devenit o obişnuinţă în...

Prețurile locuințelor din România, în scădere drastică

Potrivit dartelor puse la dispoziție de unul dintre cele mai mari poltaruri imobiliare din România, în cinci dintre cele mai mari orașe din țară...
Adaugat la:27 Iunie, 2012 - 08:20
mai mult

Moody’s anunţă astăzi încă o reducere de ratinguri pentru băncile spaniole

La doar câteva ore după Spania a cerut ajutorul Uniunii pentru salvarea sistemului său financiar, agenţia de rating Moody’s a decis reducerea ra...

UEFA nu-i lasă pe spanioli să-l omagieze pe Miki Roque, tânărul fotbalist ucis de cancer

Este deja a doua solicitare făcută de Spania şi refuzată de federaţia europeană, după ce le-a refuzat şi cererea de a ţine un minut de recule...
Adaugat la:27 Iunie, 2012 - 15:00
mai mult

Cluburile Getafe şi Espanyol, victimele unor falşi şeici arabi!

Poliţia din Spania a anihilat o reţea de escroci ai cărei membri se prezentau drept şeici bogaţi, interesaţi să achiziţioneze antreprize aflat...

Iată ce beneficii are joggingul asupra organismului!

Joggingul regulat este o bună modalitate de a elimina kilogramele în plus. Și lista nu se oprește aici!...
Adaugat la:27 Iunie, 2012 - 15:28
mai mult

Usturoiul scade colesterolul „rău" şi fluidifică sângele

Dă un plus de gust şi de savoare meselor tale, iar dacă-l iei în scop medicinal, are reputaţia de a ajuta la protejarea şi la buna funcţionare ...
Ultimele fotografii adăugate
dana
vili36
clodnech
bogdanms77
ALIMENTARA
ionel
Cele mai active grupuri
Craciun Insangerat 2010 !
MUSEUM MERCEDES-BENZ
MICI BARFE
Cele mai noi anunţuri
Categorie: servicii ( marginean mircea din Madrid ) Anunturi Craiova
Categorie: servicii ( marginean mircea din Madrid ) Anunturi Suceava