adevarul.it

17 Iulie, 2012 - 04:12

FMI crede că Spania şi Italia sunt principalele ameninţări pentru economia mondială

Fondul Monetar Internaţional şi-a schimbat prognozele economice din aprilie asupra Spaniei pentru anul viitor, trecând de la o creştere de 0,1% la una de 0,6%. Dintre marile economii mondiale, doar Spania şi Italia vor fi în recesiune economică şi în 2013.

Nouă spanioli, între candidaţii la "Jucătorul Anului" în Europa

Opt campioni europeni, Xabi Alonso, Casillas, Cesc, Iniesta, Sergio Ramos, Silva, Fernando Torres, Xavi, plus Raul, între cei 32 de nominalizaţi la premiul acordat de UEFA.

VIDEO - Polemică stârnită de o senatoare PP şi dispreţul său faţă de şomerii spanioli

de Mihai Mateaş in data de 13 Iulie, 2012 - 15:08

Senatoarea PP Andrea Fabra susţine că injuriile nu erau la adresa şomerilor, ci la adresa rivalilor politici socialişti. Cu toate acestea, opinia publică spaniolă îi cere demisia de îndată.

Scandal în Spania. Senatoarea Andrea Fabra, fiica mai celebrului Carlos Fabra, fost preşedinte al Comunităţii Valenciene şi implicat în mai multe scandaluri de corupţie, i-a jignit pe şomerii spanioli. "Să-i ia dracu'!", a strigat femeia, aplaudând, în momentul în care premierul Mariano Rajoy a anunţat, miercuri, în Congresul Deputaţilor, că se vor reduce indemnizaţiile pentru şomeri începând cu a şasea lună de şomaj, ca una din măsurile de ajustare bugetară cerute de UE în schimbul acordării împrumutului pentru salvarea băncilor.

În fapt, Andrea Fabra a spus-o mult mai urât: "Que se jodan!", expresie însă intraductibilă în română. Faptul că a fost înregistrată pe camerele video în momentul în care exulta de bucurie şi şarja împotriva bieţilor şomeri a dezlănţuit iadul la adresa ei. Atât partidele din opoziţie, în frunte cu PSOE, cât şi opinia publică, cer demisia senatoarei pentru jignirea celor 5,6 milioane de şomeri din Spania.

Departe de a nega incidentul, Andrea Fabra susţine că nu s-a adresat şomerilor, ci rivalilor socialişti. "Se vede şi pe imagini că mă adresam băncii deputaţilor PSOE, care huiduiau şi îl insultau pe preşedintele Guvernului în momentul în care acesta a anunţat noile tăieri", susţine senatoarea.

Înregistrarea video a stârnit furtuna şi pe reţelele de socializare, unde toţi utilizatorii spanioli au cerut, într-o voce, demisia imediată a senatoarei PP.
 

Tipareste
Tweet

Facultățile care sporesc probabilitatea de angajare

Tinerii din România care aleg să urmeze studii superioare nu beneficiază de nicio informare efectuată statistic cu privire la felul în care va ev...
Adaugat la:16 Iulie, 2012 - 14:15
mai mult

Euro a ajuns la un nou maxim istoric

Cursurile publicate de Banca Centrala pentru euro si dolar au urcat la valori maxime. ...

Tudor Chirilă nu mai are voie să cânte. Iată de ce!

Solistul trupei Vama, Tudor Chirilă, a fost sfătuit de medici să ia o pauză de la muzică din cauză că are o problemă la corzile vocale. ...

Tatăl Mădălinei Manole, în război cu fostul ginere

Ion Manole, tatăl Mădălinei Manole, este convins că fostul său ginere, Petru Mircea, a fost implicat în vreun fel în moartea fiicei sale. ...

Calendarul examenelor la a doua serie de BAC

Liceenii care nu au fost în stare să ia prima sesiune a Bacalaureatului 2012 se pot înscrie începând de pe data de 16 iulie la a doua sesiune a e...

FMI crede că Spania şi Italia sunt principalele ameninţări pentru economia mondială

Fondul Monetar Internaţional şi-a schimbat prognozele economice din aprilie asupra Spaniei pentru anul viitor, trecând de la o creştere de 0,1% la...
Adaugat la:17 Iulie, 2012 - 09:40
mai mult

AUDIO Ponta: "Interviul pentru El Pais a fost făcut în engleză". Ascultă discuţia în limba română!

Invitat la Realitatea TV, Victor Ponta a susţinut că interviul pe care l-a acordat publicaţiei spaniole "El Pais" a fost realizat în limba englez�...

"Ponta, domnul şi stăpânul României"

Presa spaniolă continuă să acorde spaţii largi situaţiei politice din România. O analiză publicată astăzi în mai multe publicaţii, simultan...

Spania a economisit 157,5 miliarde de euro din cele patru valuri de tăieri

Două pachete de măsuri de austeritate au fost luate de Guvernul Zapatero, iar celelalte două de Guvernul Rajoy. Cu toate acestea, există voci care...

Sindicatele cred că o nouă grevă generală este inevitabilă

Secretarul general al sindicatului CCOO, Ignacio Fernandez Toxo, crede că greva generală "poate fi inevitabilă", dacă Guvernul nu va scoate la re...
Posturi TV Live
NeptunTV

România riscă să piardă cinci programe cu fonduri UE

Potrivit unei analize efectuate de echipele de audit ale Comisiei Europene, România riscă întreruperea plăţilor pe cinci programe operaţionale. ...
Adaugat la:16 Iulie, 2012 - 09:40
mai mult

Guvernul vrea să introducă taxa TVA doar la încasarea facturii

Premierul Victor Ponta a declarat că va anunţa, luni, măsurile pe care Guvernul intenţionează să le aplice după 1 august....

Stelian Ogică, bătut de Nuţu Cămătaru

Stelian ogică a avut parte de un conflict cu interlopul Nuţu Cămătaru. Incidentul a avut loc sâmbătă noapte la un club din București. ...
Adaugat la:16 Iulie, 2012 - 09:45
mai mult

Cu cine şi-ar înşela spanioloaicele partenerii? Cu Guardiola, Xabi Alonso sau Casillas

Fostul antrenor al Barcelonei, Pep Guardiola, şi jucătorii lui Real Madrid Xabi Alonso şi Iker Casillas sunt cei trei sportivi cei mai doriţi de f...

Facebook, mână în mână cu poliția

Autoritățile și gigantul social media Facebook au pornit o colaborare care, potrivit Antena3, presupune monitorizarea discuțiilor dintre utilizato...
Adaugat la:16 Iulie, 2012 - 09:44
mai mult

Dacă vreţi să votaţi la referendum, verificaţi-vă valabilitatea actelor de identitate

Ministerul Afacerilor Externe face un apel public către cetăţenii români care se află în străinătate să verifice valabilitatea documentelor d...

Nouă spanioli, între candidaţii la "Jucătorul Anului" în Europa

Opt campioni europeni, Xabi Alonso, Casillas, Cesc, Iniesta, Sergio Ramos, Silva, Fernando Torres, Xavi, plus Raul, între cei 32 de nominalizaţi la ...
Adaugat la:17 Iulie, 2012 - 09:12
mai mult

Naţionala U19 a Spaniei a câştigat ieri al şaselea titlu european, din unsprezece ediţii disputate

Spania a învins aseară cu 1-0 Grecia, după un gol marcat de jucătorul lui Real Madrid, Jesé Rodríguez, după o fază creată de celălalt star a...

Ascultă noua piesă semnată Ştefan Bănică Jr., «Nu e prea târziu»!

Ştefan Bănică şi-a lansat noul single, „Nu e prea târziu" în emisiunea „Europa Express" de la Europa FM....
Adaugat la:4 Iulie, 2012 - 15:32
mai mult

Iată ce beneficii are joggingul asupra organismului!

Joggingul regulat este o bună modalitate de a elimina kilogramele în plus. Și lista nu se oprește aici!...
Ultimele fotografii adăugate
bogdanms77
dana
vili36
clodnech
ALIMENTARA
ionel
Cele mai active grupuri
Craciun Insangerat 2010 !
MUSEUM MERCEDES-BENZ
MICI BARFE