adevarul.it

2 Iulie, 2012 - 15:07

Campionii europeni vor sărbătorii cu fanii în Piaţa Cibeles

Înainte de asta, însă, Del Bosque şi compania vor trece pe la Palatul Zarzuela, pentru a fi felicitaţi de Rege, iar apoi pe la Palatul Moncloa, al primului ministru.

Iniesta, cel mai bun jucător de la Euro 2012. 10 spanioli în echipa ideală

Andres Iniesta a fost declarat cel mai bun jucător de la Euro 2012, potrivit unui comunicat al UEFA. Iniesta îi succede colegului său, Xavi Hernandez, care a primit acelaşi titlu la Campionatul European anterior.

România, Bulgaria şi Grecia, vizate de reforma acordurilor Schengen cerută de Nicolas Sarkozy

de A.R. in data de 12 Martie, 2012 - 11:36

Președintele Franței, Nicolas Sarkozy, pledează pentru reforma acordurilor Schengen Foto: Reuters

Reforma acordurilor Schengen cerută de Nicolas Sarkozy este în realitate deja lansată la Bruxelles, iar ameninţările preşedintelui francez reprezintă de fapt „un mesaj de avertisment adresat în special Greciei, Bulgariei şi României", au apreciat diplomaţi europeni, citaţi de AFP.

Nicolas Sarkozy a ameninţat duminică cu ieşirea Franţei din spaţiul european fără frontiere Schengen dacă nu va obţine o reformă de fond, care, în realitate, este deja în curs la Bruxelles şi vizează să permită consolidarea controalelor în caz de imigraţie masivă.

Această reformă este realizată în tăcere la nivel european, după ce a fost angajată la cererea mai multor ţări, în principal Franţa, Italia şi Germania, în primăvara lui 2011, din cauza afluxului de imigranţi clandestini generat de Primăvara Arabă, în particular tunisieni care veneau în Franţa via Italia, transmite Mediafax.

De atunci, acest dosar complex a fost preluat de Guverne, în detrimentul Comisiei Europene, ale cărei prerogative erau deja limitate în acest domeniu.

Reforma în curs a acestui imens spaţiu de circulaţie fără paşaport - care include 22 dintre statele UE (cu excepţia Marii Britanii, Irlandei, Bulgariei, României şi Ciprului), plus patru ţări asociate, între care Elveţia - conţine două propunei legislative. „Ceea ce spune Sarkozy este de fapt ceea ce negociem de mai multe luni", a apreciat un diplomat european.

Restabilirea controalelor, în discuție
Principala reformă studiată prevede ca, pe viitor şi ca ultim resort, statele Schengen să poată restabili temporar controalele la frontiera cu un alt stat Schengen în cazul unui aflux de imigranţi masiv şi necontrolat.

La ora actuală, statele pot introduce controale numai în caz de ameninţări teroriste sau în cazul unor mari evenimente, cum sunt summituri ale şefilor de stat sau competiţii sportive.

Noua clauză de restabilire avută în vedere ar fi temporară, pentru o perioadă de şase luni care poate fi prelungită, potrivit ultimelor discuţii.

Pentru a evita recurgerea la această măsură extremă, sunt prevăzute „mecanisme de alertă" şi sunt luate în considerare proceduri de ajutor, pentru a asista ţara europeană care nu îşi poate controla frontiera, înainte de a fi decisă restabilirea controalelor la frontiere.

Grecia, un caz sensibil
În prezent, cazul cel mai sensibil este cel al Greciei, criticată pentru incapacitatea sa de a-şi controla frontiera terestră cu Turcia, un punct de intrare pentru circa 200 de imigranţi ilegali pe zi, care încearcă apoi să ajungă în alte state UE.

„Această frontieră este deschisă ca poarta unui hambar", a apreciat ministrul austriac de Interne, Johanna Mikl-Leitner, în cursul unei reuniuni cu omologii săi europeni joia trecută.

Uniunea Europeană încearcă în particular să convingă Turcia să semneze un acord de readmisie a clandestinilor, dar Ankara cere în schimb facilităţi de viză pentru cetăţenii săi.

Reforma spaţiului Schengen vizează, de asemenea, să ofere asigurări unor state care, după exemplul Olandei sau Austriei, sunt reticente în ceea ce priveşte aderarea României şi Bulgariei, pe care le consideră insuficient pregătite.

Afirmaţiile lui Sarkozy „sunt un mesaj de avertisment adresat în special Greciei, Bulgariei şi României", pentru ca aceste ţări să acţioneze cu mai multă determinare, a apreciat un diplomat european.

174 vizualizări

Taguri: Bulgaria, Grecia, reforma, romania, Sarkozy, Schengen

Tipareste
Tweet

Loto 6/49: Report de peste 12 milioane de lei

Numerele extrase duminica la Loto 6/49 sunt 33, 30, 10, 47, 5 şi 49, iar numărul "Noroc" este 5550068. ...
Adaugat la:2 Iulie, 2012 - 08:06
mai mult

Cu cât vor crește salariile bucureștenilor până în 2015

Potrivit unei estimări a Comisiei Naționale de Prognoză, salariile medii nete vor creşte cu 14,3% în intervalul 2012-2015. Aceeași comisie anun�...

Explozie de HIV/SIDA în Republica Moldova

Potrivit unui studiu lansat de Fundaţia Soros-Moldova, tot mai mulți moldoveni se îmbolnăvesc de SIDA pe cale sexuală....

De la 1 iulie, trăim sub un nou regim fiscal

Ieri au intrat în vigoare ultimele modificări aduse Codului fiscal. Accizele cresc, plafonul TVA se majorează, scutirea de penalităţi dispare, ia...

Maia Morgenstern divorţează de medicul Dumitru Băltăţeanu

Actriţa nu vrea să comenteze separarea de soţ, însă acesta e hotărât să rupă relaţia în acte...

Campionii europeni vor sărbătorii cu fanii în Piaţa Cibeles

Înainte de asta, însă, Del Bosque şi compania vor trece pe la Palatul Zarzuela, pentru a fi felicitaţi de Rege, iar apoi pe la Palatul Moncloa, a...
Adaugat la:2 Iulie, 2012 - 13:46
mai mult

Rajoy: "Victoria Spaniei a făcut milioane de spanioli cu probleme fericiţi"

Premierul spaniol a ţinut să le mulţumească elevilor lui Del Bosque pentru că, în această perioadă grea pentru Spania, au adus fericire milioa...

Un primar spaniol, în greva foamei de 17 zile

După ce a mers pe jos 630 de kilometri, din Alburquerque (Extremadura) până la Madrid, Angel Vadillo a intrat în greva foamei la intrarea în Mini...

Iniesta, cel mai bun jucător de la Euro 2012. 10 spanioli în echipa ideală

Andres Iniesta a fost declarat cel mai bun jucător de la Euro 2012, potrivit unui comunicat al UEFA. Iniesta îi succede colegului său, Xavi Hernand...

Natalitatea în Spania a scăzut pentru al treilea an la rând

Natalitatea în Spania acumulează deja trei ani consecutivi de scădere, după ce a înregistrat o reducere cu 3,5% în 2011, când s-au născut 468....
Posturi TV Live
NeptunTV

Angela Merkel: Datoria ţărilor din zona euro nu va deveni comună atât timp cât voi trăi

Cancelarul german Angela Merkel a respins categoric ideea emiterii de euroobligaţiuni în contul datoriilor. Ea a declarat că acestea nu vor exista ...
Adaugat la:27 Iunie, 2012 - 08:23
mai mult

"Îl voi susţine pe Crin Antonescu în campania electorală"

Preşedintele fondator al PNL, Radu Câmpeanu, a declarat, luni, la sediul PNL, că nu are nimic împotriva lui Crin Antonescu şi va participa la cam...

FOTO - E şi trofeul lor! Jucătorii spanioli şi-au adus copiii pe teren după câştigarea Cupei

La finalul meciului de aseară, câştigat în stil mare de jucătorii lui Del Bosque, aceştia şi-au adus pe teren, pentru a participa la celebrarea...
Adaugat la:2 Iulie, 2012 - 03:43
mai mult

VIDEO Sara Carbonero a gafat din nou: "Iniesta, ai fi vrut să baţi un penalty?". "Da, am şi bătut unul adineauri"

Prezentatoarea Telecinco, iubita lui Iker Casillas, l-a intervievat pe Andres Iniesta după meciul cu Portugalia, de aseară, întrebându-l dacă nu ...

Planul de luptă împotriva fraudei al Spaniei dă rezultate

4.500 de muncitori care încasau ilegal şi indemnizaţie de şomaj, 40.000 de joburi la negru, 800 de companii fictive şi 14.000 de contracte false ...
Adaugat la:29 Iunie, 2012 - 15:51
mai mult

Cinci români şi opt chinezi arestaţi în "Operaţiunea Scorpionul"

"Mafiile" române şi chineze erau implicate în furturile de ţigări, care erau ulterior vândute în magazine patronate de chinezi. În total, s-au...

Spania, de trei ori regină! Plus 20 de recorduri ale spaniolilor

Spania a intrat aseară în istorie! Singura echipă din lume care a câştigat trei turnee finale consecutiv şi văzută deja drept cea mai bună ec...
Adaugat la:2 Iulie, 2012 - 02:29
mai mult

Presa din întreaga lume, la picioarele Spaniei

Presa spaniolă este euforică după finala Euro-2012, câştigată de naţionala Spaniei în faţa Italiei, scor 4-0, mulţumindu-le elevilor lui Vic...

Iată ce beneficii are joggingul asupra organismului!

Joggingul regulat este o bună modalitate de a elimina kilogramele în plus. Și lista nu se oprește aici!...
Adaugat la:27 Iunie, 2012 - 15:28
mai mult

Usturoiul scade colesterolul „rău" şi fluidifică sângele

Dă un plus de gust şi de savoare meselor tale, iar dacă-l iei în scop medicinal, are reputaţia de a ajuta la protejarea şi la buna funcţionare ...
Ultimele fotografii adăugate
dana
vili36
clodnech
bogdanms77
ALIMENTARA
ionel
Cele mai active grupuri
Craciun Insangerat 2010 !
MUSEUM MERCEDES-BENZ
MICI BARFE
Cele mai noi anunţuri
Categorie: servicii ( marginean mircea din Madrid ) Anunturi Craiova
Categorie: servicii ( marginean mircea din Madrid ) Anunturi Suceava