Sclavi pe plantaţie: doi timișoreni au fost vânduţi la clanurile de romi din Spania

de Stefan Both in data de 14 Ianuarie, 2014 - 09:27

Valentin Bârcea şi Cornel Popescu aşteaptă să se facă dreptate Foto: Ştefan Both

Cornel Popescu şi Valentin Bârcea au plecat, în 2010, în Spania, printr-un contract de muncă prin care li se garanta un job în agricultură, plătit cu 1.000 de euro lunar. Realitatea a fost, însă, alta: oamenii au fost vânduţi ca sclavii, „cazaţi“ în cimitire, înfometaţi şi ţepuiţi de bani

Timişorenii Cornel Popescu (41 de ani), mecanic, şi sudorul Valentin Bârcea (57 de ani), au plecat, în 2010, în Spania, cu gânduri mari: să muncească şi să-şi facă viaţa mai bună decât reuşeau cu cei mai puţin de 200 de euro pe care îi câştigau în România.

Au găsit o agenţie de plasare a forţei de muncă în Spania, Trading Jobs 2000 SRL, cu birouri în mai multe oraşe din ţară, şi de aici norocul părea să le surâdă. Pentru câte un salariu promis de 1.000 de euro lunar, Popescu era angajat să culeagă mandarine şi struguri, iar Bârcea trebuia să lucreze tot în agricultură, însă la culturile de ceapă şi usturoi.

„Firma ne-a cerut să plătim, înainte de plecare, un comision de 875 de lei, precum şi contravaloarea drumului. Reprezentanţii ei ne-au promis că, la sosirea în Spania, în două-trei zile ne vor face actele pentru a putea munci legal. Plus că ni se va oferi loc de muncă”, şi-a început povestea Cornel Popescu, care a plecat, la 29 august 2010, în zona Valencia.

Vânduţi la coborârea din autocar

De aici, realitatea a devenit una şocantă. Odată ajuns în Spania, autocarul cu români era aşteptat de Dănuţ Bobocea, fratele administratoarei firmei de la Timişoara, Vasilica Şooş, fostă Bobocea. „Era cu doi romi, Marcel şi Dan. Noi, veniţi cu autocarele, eram practic vânduţi la clanurile de romi. Ei cunoşteau bine zona unde este nevoie de lucru, îi ştiau pe fermieri. Din autocarul de 40 de persoane, ne-au împărţit: zece acolo, zece dincolo şi ne-au împrăştiat în locaţii diferite”, a mai spus Popescu.

Într-o lună, Cornel Popescu a fost scos la muncă doar de cinci ori. Niciodată, însă, nu a văzut un ban. „Ne-au cazat unsprezece inşi într-o casă părăsită. A trebuit să mai plătim câte 30 de euro pentru acte. După trei zile, am fost mutaţi într-un alt loc. Dormeam pe jos, pe saltele. Am aşteptat cinci zile ca să ne scoată la muncă. Apoi, la patru dimineaţa, ne-a trezit Marcel, ţiganul, venit cu-n microbuz să ne ducă la muncă. Ne-a cerut câte cinci euro pentru transport. Abia seara la ora 22, ne-am întors acasă. Într-o lun de zile ne-au scos de cinci ori la lucru, fără să primim însă şi banii”, a completat Popescu.

Timişoreanul mai susţine că, la finalul zilei de muncă, ar fi trebuit să primească, la fel ca ceilalţi români, aproape 30 de euro. Banii nu ajungeau la muncitori, ci erau făcute liste, în aşteptarea plăţii din partea proprietarului terenului pe care se muncea. Nu a mai văzut acei bani.

Pat în cimitir

Experienţa celuilalt timişorean, Valentin Bârcea, a fost şi mai traumatizantă. „Ne-au promis că ne duc la lucru imediat ce ajungem, dar ne-au plimbat câteva zile fără să ne spună ce se întâmplă. Nu aveam unde să dormim. Într-o seară, ne-am refugiat într-un cimitir, ne prinsese ploaia. Am intrat într-o criptă şi am dormit între sicrie. A doua zi, am fost duşi într-o casă părăsită. Eram în mijlocul Spaniei, nu ştiam limba, eram vai de mama noastră! Unde să pleci?”, îşi începe povestea Valentin Bârcea.

Amintirile despre zilele petrecute în Spania, pe câmp, îi umplu şi acum bărbatului chipul de tristeţe. „Eram trataţi ca sclavii. Erau 46 de grade Celsius afară, nu aveam nici mâncare, nici apă. Venea un ţigan cu o bâtă, cu ţepuşă dintr-un cui, şi ne împungea cu ea dacă ne opream din lucru“, spune Bârcea. Bărbatul îşi aminteşte că fiecare zi în Spania era la fel de îngrozitoare: „Dormeam în condiţii mizerabile. Fiecare mâncam ce găseam. Eu luam din câmp cartofi, ceapă, le fierbeam şi aşa mă hrăneam”.

Cei doi bărbaţi au reuşit până la urmă să se întoarcă în România. Cornel Popescu a fugit de la cei care l-au angajat prima dată. A căutat să lucreze ceva la o altă fermă, pentru a aduna 300 de euro, pentru a putea ajunge acasă. Valentin Bârcea a stat mai mult, aproape trei luni. Spune că a fost salvat de nişte rude, care l-au ajutat cu banii de drum.

Ţepuitorii, judecaţi de Înalta Curte de Casaţie

După ce au ajuns în ţară, Cornel Popescu şi Valentin Bârcea s-au adresat oamenilor legii pentru a lise face dreptate. Înainte, însă, Popescu a sunat la firmă pentru a-şi recupera comisionul, dar i s-a spus că nu primeşte banii, pentru că a părăsit locul de muncă.

„Am mers la DIICOT, unde aveau deja dosarul lui Marcel Bobocea. Procesul a început în iunie 2011. Prima sentinţă, din 2012, nedefinitivă, a fost de şase ani şi cinci luni de închisoare pentru Valeria Şooş, acuzată de trafic de persoane, dar şi pentru fratele ei. Am fost 41 de persoane care ne-am constituit părţi civile în proces”, a explicat Cornel Popescu.

Marcel Bobocea a fost adus în ţară de Interpol, reţinut pentru 24 de ore, dar apoi era eliberat şi cercetat în libertate. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu celelalte persoane judecate în dosar.

Conform deciziei Judecătoriei Timişoara, în cazul lui Popescu, cât şi al celorlalţi 41 de români, s-a decis ca fiecare să primească despăgubiri de 875 de lei, contavaloarea comisionului, 300 de euro, daune materiale, şi 1.000 de euro daune morale. Procesul continuă, însă, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, următorul termen fiind pe 5 februarie.

Valentin Bârcea şi Cornel Popescu aşteaptă ca justiţia să facă dreptate.

„Îmi doream moartea“

În urma experienţei din Spania, cei doi timişoreni nu recomandă nimănui să plece sclavi în Europa. „Nu le doresc nici duşmanilor să treacă prin ceea ce am trecut eu în Spania. Este muncă de cea mai joasă speţă. Românii sunt transformaţi în sclavi moderni. Am întâlnit oameni care şi-au vândut vaca, porcul, lucruri de prin gospodărie ca să meargă să câştige un ban în plus peste hotare. Erau oameni simpli, care doar îşi doreau un loc de muncă. De spaimă, foame, oboseală, eu ajunsesem să îmi doresc moartea. Acolo, oamenii nu câştigă, câştigă doar clanurile. Eşti norocos dacă ţie îţi dau doar cât să nu mori de foame”, a mai spus Valentin Bârcea.