24 de firme, amendate pentru folosirea unui număr cu suprataxă

Iberia este una dintre companiile aeriene sancţionate

Pentru utilizarea prefixului 807 la numărul de telefon de contact, 24 de firme din Spania au primit diverse sancţiuni.

Înmulţirea cazurilor firmelor care practică apeluri telefonice cu suprataxă a condus la punerea sub urmărire a acestora. Astfel, 24 de companii au primit deja amenzi pentru practicarea unor tarife telefonice care depăşesc un euro pe minut. Este cazul a numeroase companii aeriene, la care singurul număr de telefon de contact este unul cu suprataxă, indiferent de tipul doleanţelor pasagerilor. De asemenea, anumite hoteluri practică aceste tarife, clienţii care doresc mai multe informaţii sau care doresc să anunţe o schimbare find nevoiţi să sune la un număr care începe cu prefixul 807. Până în prezent, au fost reclamate 24 de firme, însă există multe altele pe care clienţii nu se gândesc că le pot reclama. Companiile aeriene Iberia, Air Europa, EasyJet, Ryanair, Spanair și Vueling au fost denunțate de "Asociația FACUA-Consumatorii în acțiune" pentru impunerea acestor clauze abuzive. O parte dintre companiile care au numere de telefon cu suprataxă, Iberia, Vueling, Wizzair, operează şi pe aeroporturile româneşti. Citeşte şi: Șase companii aeriene, denunțate pentru apeluri cu suprataxă  
1292 vizualizări

Taguri: apel, companie, suprataxa, telefon

Tipareste   Trimite unui prieten Trimite link unui prieten Adauga comentariu (7)
bakoo (neverificat) din Bucuresti in data de 11 Februarie, 2010 - 21:30

Vrei un numar cu suprataxa? sau un numar scurt de tip 1200 ? sau chiar linia ta erotica? nu trebuie decat sa ne contactezi www.bakoo.ro , bakoo.ro ma cica sunt buni astia de la bakoo acum nu stiu verificai si tu www.bakoo.ro

Anonim (neverificat) din bistrita in data de 13 Martie, 2010 - 21:34

e teapa bakoo asta ... teapa !!! stiu eu persoane ce au furat-o la greu. se dau buni cand colo ei sunt zero la capitolu comunicare si 10 la capitolu teapa pe fata

Anonim (neverificat) din bucale in data de 13 Martie, 2010 - 21:36

nu au ei cum sa ofere servicii de calitate cand folosesc limbaj de cartier... rusine bakoo !!! pe toate site-urile unde aveti posibilitatea va laudati si va scrieti felicitari voi pentru voi... ca doar nu va admira altii

Mircea2010 (neverificat) din Iasi in data de 8 Iulie, 2010 - 08:03

Nu vreau sa ma bag ca musca in lapte dar eu unu am numar bussiness de la ei si nu am probleme cu ei ... acum na fiecare cu parerea lui , precizez ca lucrez cu ei din 2008

Anonim (neverificat) din braila in data de 3 August, 2010 - 21:07

teparii de bakoo.ro kiar mie mi-au dat teapa futui in gat de muisti

Anonim (neverificat) din tulcea in data de 7 Septembrie, 2010 - 19:14

nu VA INCURCATI CU ASTA DE LA BAKOO>> nesimtiti daqru........numai minciuni.....nu face plata de niki un fel....plus ca se dau ditamai firma dar defpat nu ai niki sediu ;;;;;;sta un idiot la pc si abureste lumea ca ofera servici........ATENTIEEEEEE TEAPAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA BAKOOOOOOOOOOOOOOOOOOOO

Anonim (neverificat) din tulcea in data de 7 Septembrie, 2010 - 19:15

app.......oricum cat de curand o sa dau si de idiotu ala............niki nu se astepta unde il prind .....

Publică un comentariu nou
Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Ultimele fotografii adăugate
MAGAZIN_BCNLH
mhanganu
Love Story
Anamar26
CINCADAN
Petru

 
           
HOROSCOP 17.11.2011

Berbec

21.03 - 20.04

Iubire. Situaţia sentimentală vă încântă prin declaraţii pasionale.Sănătate. Faceţi tot felul de scenarii în urma cuvintelor mai dure ce vă sunt adresate.Bani. Consideraţi că nu trebuie să mai faceţi economii drastice. Toate sumele de care dispuneţi sunt orientate către organizarea unei călătorii absolut indispensabile.

Dragoste
Bani
Sanatate
Abonează-te la newsletter
De la voi