Zaragoza: Patru ani de închisoare pentru un spaniol care a înjunghiat un român

Cei doi au avut o discuţie în contradictoriu într-un bar, anul trecut, din cauza unei biciclete furate, iar spaniolul a rezolvat diferendul cu un cuţit înfipt în abdomenul românului.

Spaniolul Jorge M.F. a acceptat ieri condamnarea de patru ani de închisoare, decisă de Tribunalul din Zaragoza, pentru tentativă de omor, după ce l-a înjunghiat în burtă pe un tânăr de naţionalitate română în urma unei discuţii despre furtul unei biciclete, scrie El Periodico de Aragon. Procuratura ceruse opt ani de închisoare pentru acuzat.

Faptele s-au petrecut în dimineaţa zilei de 15 iulie 2009, într-un bar de pe strada Mariana Pineda, din cartierul Actur. Acuzatul a început o ceartă cu unul din prietenii victimei despre furtul unei biciclete proprietate a acestuia. A ieşit din local, dar s-a întors după câteva minute, pentru a-l provoca pe N.A., care a refuzat să îl însoţească afară. Atunci, acuzatul l-a înjunghiat pe tânărul român în abdomen.

Rana din abdomen nu avea decât trei centimetri adâncime, dar i-a provocat o hemoragie puternică românului, care a pierdut un litru de sânge, i-a perforat mezenterul şi colonul. Dacă nu ar fi fost salvat de medicii de pe ambulanţă la timp, N.A. ar fi decedat, au spus doctorii.

18.600 de euro despăgubire pentru 126 de zile de îngrijiri medicale

Victima a avut nevoie de 126 de zile de îngrijiri medicale, din care 19 le-a petrecut în spital, rămânând cu mai multe cicatrici în zona abdominală.

Acuzatul a acceptat plata despăgubirilor dictate de judecător, cifrate la suma de 18.600 de euro pentru leziunile suferite de român şi pentru cicatricile rămase în urma înjunghierii. Aproape două treimi din această sumă a fost deja plătită de spaniol, motiv pentru care tribunalul i-a aplicat circumstanţe atenuante şi l-a condamnat doar la patru ani de închisoare, deşi procuratura a cerut opt.

Urmareste-ne si pe:
 

 

 

 

Tipareste   Trimite unui prieten Trimite link unui prieten Adauga comentariu (0)
Publică un comentariu nou
Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Ultimele fotografii adăugate
ticuta2IV1940
MAGAZIN_BCNLH
MAGAZIN_BCNLH
ALIMENTARA
iony2222
oana_k
 
           
HOROSCOP 29.10.2010

Berbec

21.03 - 20.04

Iubire. Aveţi o relaţie amoroasă ce începe să scârţâie din pricina deplasărilor.Sănătate. Sănătatea dv. e foarte bună, dar faceţi, din păcate, şi eforturi de tot felul.Bani. Faceţi cheltuieli maxime din pricina unor drumuri repetate şi inutile. Sunteţi mai puţin supăraţi de situaţia financiară a partenerului de cuplu.

Dragoste
Bani
Sanatate
Abonează-te la newsletter
De la voi