Cele mai mari 10 minciuni sexuale ale bărbaţilor

Foto: masterlife.com

"Eşti primul", "Eşti cel mai bun amant pe care l-am avut", "Bineînţeles că am avut orgasm"... Acestea sunt câteva din minciunile sexuale ale femeilor. Dar care sunt cele mai frecvente ale bărbaţilor?

Uneori, pentru a proteja sentimentele partenerelor sau din teama de a nu fi marginalizaţi de grupul de prieteni, bărbaţii se simt obligaţi să mintă. Care sunt, însă, cele mai mari şi mai frecvente minciuni ale lor când vine vorba de sex?

1. Numărul partenerelor sexuale pe care le-a avut

Aceasta este una "grea". Partenerelor sale obişnuieşte să le spună un număr mai mic decât în realitate, pentru a apărea mai "de încredere" şi mai "compatibil" cu o relaţie de lungă durată. Prietenilor săi le va spune de obicei un număr multiplicat cu o cifră între 2 şi 9. În articolul său "Mitul, Matematica, Sexul", din "New York Times", Gina Kolata spunea că studiile din întreaga lume arată că exagerarea numărului partenerilor sexuali le dă un statut mai "înalt" bărbaţilor, spre deosebire de femei. Mulţi bărbaţi au declarat, în cadrul diferitelor studii, că adesea se simt obligaţi să mintă, pentru a nu părea "mai puţin bărbaţi".

2. Nu se uită la filme porno

El? Nu! Alţii, da! Pentru cei mai mulţi bărbaţi să se uite la filme porno este doar o modalitate în plus de a se excita şi a avea un sentiment "instant" că sunt vii. Pornografia nu concurează cu relaţia în care se află, decât dacă este într-o relaţie în care se simte mizerabil sau are o dependenţă seriosă.


3. Nu te compară cu fostele sale prietene

El vrea să te flateze şi să fie drăguţ. Îţi va spune că eşti mai frumoasă, mai bună, mai caldă etc. decât celelalte iubite, din trecut. Dacă relaţia va începe, însă, să se deterioreze, lucrurile se vor schimba. În mijlocul unei dispute, va spune, la mânie, că unele dintre fostele partenere au fost mai frumoase, mai bune, mai sexy sau mai înţelegătoare (sic!) decât tine. Atunci va avea mari probleme.

4. Nu mai păstrează legătura cu fostele

Din teama de a nu te răni, s-ar putea să nu pomenească faptul că, ocazional, se mai întâlneşte cu foste iubite, cu care discută despre ce e nou în vieţile lor, exact cum fac prietenii sau rudele. Dacă îl presezi prea mult, s-ar putea să se supere. Evident, există şi posibilitate să te înşele cu vreuna din foste, dar asta este altă poveste, iar bărbaţii care recurg la asta sunt o minoritate, ca în orice societate. Michelle Langley, expertă în infidelităţi şi autoarea cărţii "Infidelitatea femeilor", susţine că femeile înşeală exact la fel de mult precum bărbaţii.

5. Nesiguranţa privind fidelitatea sa

Această îndoială asupra capacităţii sale de a rămâne fidel partenerei sale nu o va dezvălui niciodată nimănui. Când o relaţie începe să-şi piardă intimitatea, scânteia care îi lega pe cei doi, riscul de infidelitate creşte.

6. Nu s-ar simţi niciodată atras de o colegă de muncă

Flirtul este ceva comun la locul de muncă. Să flirtezi este în general un joc nevinovat, un semn că eşti în viaţă. Nevoia de a duce flirtul mai departe, însă, nu mai este la fel de nevinovată. Riscul este cu atât mai mare cu cât relaţia voastră a început să scârţâie.

7. Cât de des vrea să faceţi sex

În mod normal, bărbaţii vor sex mai des decât femeile, dar unele femei nu s-ar supăra nici ele dacă ar face-o mai des. Pentru unii bărbaţi să vrea mai mult sex şi să nu primească nu e nicio problemă, pot trăi cu cât primesc. Pentru alţii, însă, uneori chiar nu este de ajuns.

8. Ce fel de sex îi place

Studiile arată că bărbaţii visează la partide de sex cu mai multe partenere de două ori mai frecvent decât femeile. În plus, s-ar putea să aibă fantezii despre dominare, sado-masochism, îmbrăcatul în haine femeieşti, jucatul rolurilor etc., fantezii despre care nu s-ar simţi confortabil vorbind deschis.

9. Fantezii cu alţi bărbaţi

Bărbaţii admit adesea, în cadrul diverselor studii, că au fantezii cu mai multe partenere şi grupuri cu alţi bărbaţi implicaţi. Uneori, bărbaţi perfect "straight" susţin că au avut fantezii cu alţi bărbaţi. Sunt doar fantezii şi probabil nu se gândesc niciodată să aibă relaţii homosexuale. Internetul, însă, le permite multora dintre bărbaţi să interacţioneze sexual, în mod anonim, asumându-şi false identităţi, pentru a-şi îndeplini fanteziile.

10. El nu se masturbează

O face, chiar dacă probabil nu o admite niciodată. Multe femei cred că este ceva normal, că se păstrează "în formă" şi mulţumit din punct de vedere sexual, dar altele devin geloase şi o transformă într-o problemă de "putere" în relaţie. Conform studiului "Sexual Fantasy", din cartea "Psychological Bulletin 117", de Kris Henning şi Harold Leitenberg, 80% dintre bărbaţi au declarat că au avut fantezii mai detaliate şi mai vii masturbându-se.
 

Urmareste-ne si pe:
 

 

1618 vizualizări

Taguri: barbati, clasament, frecvenţă, minciuni, partenere, sexualitate, top

Tipareste   Trimite unui prieten Trimite link unui prieten Adauga comentariu (0)
Publică un comentariu nou
Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Ultimele fotografii adăugate
ticuta2IV1940
ALIMENTARA
MAGAZIN_BCNLH
MAGAZIN_BCNLH
iony2222
oana_k
 
           
HOROSCOP 05.11.2010

Berbec

21.03 - 20.04

Iubire. Declaraţiile de iubire făcute de o persoană necunoscută trebuie luate în serios.Sănătate. Atenţie la alimentaţia dv., deoarece aveţi din nou tendinţe de îngrăşare! Mergeţi întâi la medicul de familie, dacă aveţi probleme de inimă.Bani. Munciţi mult, aveţi contracte şi contacte diverse şi recuperaţi bani.

Dragoste
Bani
Sanatate
Abonează-te la newsletter
De la voi