Românul care a scăpat de rechini

de Georgiana Stroie in data de 12 Octombrie, 2009 - 22:21

Teoretic, Ionuţ Paraschiv ar fi trebuit să moară acum 14 ani, când a fost aruncat pradă rechinilor, împreună cu prietenul lui, în apele Atlanticului. În căutarea visului american, doi români au fugit din Europa, ascunşi într-un container. Au fost descoperiţi şi doar unul dintre ei a scăpat cu viaţă.

Ionuţ Paraschiv (34 de ani) e originar din Sfântu Gheorghe, dar locuieşte la Lisabona (Portugalia). Românul este un supravieţuitor, poate unul dintre puţinii care a avut norocul să scape dintr-un voiaj al morţii. Momentele prin care a trecut în urmă cu 14 ani l-au marcat însă pentru totdeauna. Visul american La 3 mai 1995, tânărul Ionuţ, pe atunci în vârstă de 20 de ani, a ajuns în Portugalia, împreună cu Radu Costea, prietenul său din şcoala primară. „În Portugalia legea era mai permisivă cu imigranţii şi autorităţile nu-i repatriau. Voiam să ne găsim locuri de muncă şi să ne stabilim la Lisabona“, îşi începe Ionuţ Paraschiv povestirea. Cei doi au aflat că primăria deţinea un loc în care se puteau adăposti. Cum nu aveau bani ca să-şi închireze o cameră, s-au stabilit în adăpostul pentru emigranţi. „Acolo am cunoscut un compatriot, Nicolae Olteanu, poreclit «Nicu Muşchi», care, în schimbul a 500 de dolari, spunea că îi poate ajuta pe emigranţi să ajungă în Canada, de unde puteau trece cu uşurinţă în America, peste graniţă.“ Companiile navale care efectuau curse pe ruta Lisabona - Montreal închiriau spaţiile libere pentru containere. Zilnic, ziarele portugheze publicau anunţuri ce specificau numele companiilor, data şi poarta de unde erau preluate containerele din port. Nicolae Olteanu afla astfel locul exact în care se aflau cele care urmau să ajungă în Canada. O mie de dolari pentru două vieţi Ionuţ şi Radu s-au hotărât să plece în Statele Unite ale Americii. „În Portugalia, salariile erau foarte mici şi nu puteam obţine permise de rezidenţă“, explică Ionuţ. Cei doi urmau să ajungă clandestin la Montreal (Canada), la bordul unei nave. Nu puteau lua vaporul direct spre State, din cauză că Poliţia Portuară Americană îi reţinea pe imigranţii ilegali şi-i timitea înapoi în ţările de origine. Trecerea frauduloasă a graniţei cu statul canadian era singura şansă. Ionuţ şi Radu s-au angajat o lună ca grădinari. Au strâns câte 500 de dolari, pe care i-au dat lui Nicolae Olteanu, pentru a-i ajuta să plece într-unul din containerele care ajungeau în Canada. În noaptea de 8 august 1995, Ionuţ şi Radu au fost băgaţi într-un container; cutia de fier a ajuns după două zile la bordul unui vas. După două săptămâni, ar fi trebuit să vadă Montrealul. „Ne-am luat la noi mâncare, apă, două ciocane şi o bormaşină manuală, cu care am găurit pereţii containerului ca să intre aer“, mai povesteşte Ionuţ Paraschiv. Patru zile mai târziu, românii s-au gândit că nu li se va întâmpla nimic dacă ies din ascunzătoare şi-au început să lovească pereţii cutiei. În cele din urmă au fost auziţi.   Africa în loc de Canada Scoşi din container, cei doi români au dat cu ochii de marinari. Spre surprinderea lor, toţi erau de culoare. Şi-au dat seama că fuseseră păcăliţi şi urcaţi la bordul unui vas care avea o cu totul altă destinaţie decât Canada. Vaporul mergea spre Dakar (Senegal). Membrii echipajului vorbeau într-o franceză stricată. „Din gesturile lor ne-am dat seama că intenţionau să ne arunce peste bord.“ În ciuda rugăminţilor celor doi români, africanii l-au aruncat în apă pe Radu. „L-am auzit pe prietenul meu ţipând şi dintr-o dată toţi membrii echipajului au tăcut. Nu vedeam ce se întâmplă, dar îl auzeam pe Radu urlând. Marinarii care mă ţineau mi-au dat drumul şi ne-am apropiat toţi de bord. Apa era roşie de sânge, iar prietenul meu se zbătea între rechini. Eram atât de şocat, încât nu am avut nicio reacţie. Nu m-am mişcat şi n-am scos niciun cuvânt. Imaginile acelea mi-au rămas întipărite în minte“, povesteşte Ionuţ. Nici acum nu înţelege de ce prietenul său a fost ucis de rechini, dar crede că răpitorii au fost atraşi, probabil, de o rană sângerândă a lui Radu. Salvat de pescari Imediat, marinarii au început să se certe între ei. „Bănuiesc că unii dintre ei nu au mai vrut să repete figura şi cu mine.“ După o jumătate de oră însă, Ionuţ a fost şi el aruncat peste bord. „În momentele acelea m-am gândit că oricum or să mă mănânce şi pe mine. Nu mai aveam nimic de pierdut. Am vrut măcar să nu mă dau bătut şi să înot până la epuizare. Când oboseam mă odihneam făcând pluta. Când simţeam ceva mişcând în apă, uitam de oboseală şi începeam să înot din nou“, spune românul. După mai bine de o zi, a fost găsit de marinarii de pe un vas de pescuit, care l-au luat la bord şi l-au dus până la Dakar. A rămas în port mai bine de un an, până când a ancorat în zonă un vapor sub pavilion portughez, care l-a dus înapoi la Lisabona. Cursa lui Nicu Muşchi Ajuns în Portugalia, Ionuţ a dormit pe străzi şi a mâncat din tomberoane. Abia după două luni a reuşit să-şi găsească o slujbă de ospătar. În Portugalia a aflat de la alţi români că poliţiştii de la Biroul de Imigraţie controlau foarte strict containerele care urmau să fie duse în Canada, chiar în perioada în care el şi prietenul său şi-au început călătoria spre pământul american. Oamenii legii îi interogau pe imigranţii pe care îi găseau. „Ca să nu trezească suspiciunea poliţiştilor, dar pentru a câştiga bani în continuare, Nicu Muşchi îi băga pe imigranţi în containere care erau urcate la bordul navelor cu alte destinaţii. El ştia că oamenii nu vor ajunge niciodată în Canada. Aşa a făcut şi cu noi“, spune Ionuţ Paraschiv. „Nu am mai fost acelaşi“ Ionuţ Paraschiv este acum căsătorit cu o portugheză şi are un băieţel, în vârstă de patru ani. Românul şi soţia lui au deschis două restaurante în Cascais, o localitate situată la 30 de kilometri de capitala portugheză, şi o firmă de transport marfă. „Încă nu ştiu de ce am fost aruncaţi peste bord. Conducerea vasului ar fi trebuit să intre în contact cu Poliţia Portuară din Dakar şi să predea călătorii clandestini. Probabil au vrut să scape de noi pentru a evita orice contact cu poliţiştii. Dacă ar fi ajuns cu noi într-un port, compania navală ar fi trebuit să plătească o amendă de 5.000 de dolari pentru fiecare imigrant ilegal. Pentru noi doi ar fi fost obligaţi să plătească 10.000 de dolari“, explică Ionuţ. Nu mai suportă apa În ultimii 14 ani, românul nu a mai înotat în ocean şi nici nu suportă să intre în apă.„Ziua aceea m-a schimbat complet. Nu am mai fost acelaşi. Nu mai cred în nimic, am devenit ateu şi nu-mi mai e teamă de nimic. Nici măcar nu pot să spun că am scăpat printr-o minune, pentru că mi-e greu să cred că există un Dumnezeu care permite ca un om nevinovat să fie mâncat de rechini“, adaugă Ionuţ. Nu l-a căutat niciodată pe „binefăcătorul“ lui, Nicolae Olteanu, şi nici n-a putut să anunţe autorităţile portugheze. Cazul a fost mediatizat de presa locală, dar nimeni nu a fost anchetat. „Nu am putut să depun plângere la poliţie pentru că eram imigrant ilegal în Portugalia. Până ce mi-am făcut actele, trecuseră mulţi ani şi vinovaţii ar fi fost greu de găsit. Probabil nici măcar nu ar fi fost pedepsiţi în ţara lor, la fel cum s-a întâmplat şi cu marinarii taiwanezi care au aruncat peste bord alţi trei români, în 1996“, crede Ionuţ Paraschiv.  Românii, păcăliţi prin „metoda containerului“ Foarte mulţi români au plătit cu viaţa încercarea de a ajunge ca emigranţi clandestini, în Statele Unite, chiar şi după decembrie 1989. „Metoda containerului“ era una foarte cunoscută în acea perioadă. Românii se închideau în cutiile de fier ce urmau să fie încărcate pe vapoare cu destinaţia Canada. După un drum ce putea dura şi câteva săptămâni, odată ajunşi la destinaţie, pasagerii clandestini se predau autorităţilor locale şi solicitau azil politic. Apoi, treceau fraudulos graniţa în SUA. Mulţi dintre emigranţii clandestini nu au ajuns însă niciodată la destinaţie. Prea puţini supravieţuitori pot spune poveştile lor. De multe ori, „emigranţii de container“ erau păcăliţi şi, după ce plăteau „îmbarcarea“, ajungeau pe vapoare cu alte destinaţii. Pe drum, erau scoşi din containere şi aruncaţi peste bord, în mijlocul oceanului. Astfel, intermediarii păstrau banii, iar martorii tranzacţiei dispăreau fără urmă. Cum am înroşit apele Atlanticului În primăvara lui 1996, Radu Danciu (31 de ani) şi Petre Sângeorzan (21 de ani) s-au urcat, dintr-un port spaniol, într-un container, sperând să ajungă tot în Canada. Cei doi au fost găsiţi de marinarii taiwanezi de pe vasul Maersk şi au fost aruncaţi în apele Oceanului Atlantic. Peste o lună, pe acelaşi vapor, au ajuns clandestin alţi doi pasageri români - Gheorghe Florin Mihoc (18 ani) şi Nicolae Paşca ( 24 de ani). Mihoc este descoperit imediat, bătut cu cruzime, înjunghiat şi aruncat peste bord. Un marinar filipinez dă peste Nicolae Paşca, dar decide să nu-şi anunţe superiorii şi-l ascunde pe român. Şase ofiţeri taiwanezi de pe Maersk au fost acuzaţi de crimă, dar nu au fost vreodată condamnaţi. Cei şase au fost extrădaţi de canadieni în Taiwan, deşi a existat o cerere similară şi din partea autorităţilor române.