username Username:
password Parola:

Operaţiunea de salvare a minerilor chilieni, mai urmărită decât finala Campionatului Mondial

Foto: adevarul.ro

Televiziunile, site-urile publicaţiilor online şi cele ale reţelelor sociale, au înregistrat în ultimele două zile recorduri de audienţă şi trafic cu informaţiile în timp real despre operaţiunea de scoatere la suprafaţă a celor 33 de mineri.

Operaţiunea de salvare a celor 33 de mineri din mina San Jose, din Chile, a avut parte de o acoperire mediatică similară unor evenimente precum atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001 din New York, începutul Războiului din Irak sau finala Campionatului Mondial de fotbal din Africa de Sud, dintre Olanda şi Spania. Conform datelor Observatorului Mass-media din Chile, imaginile cu salvarea primului miner, Florencio Avalos, au fost văzute de peste 1 miliard de persoane din întreaga lume, ceea ce depăşeşte audienţa finalei Mondialului Sudafrican, care a fost urmărită de doar 800 de milioane de oameni, scrie cotidianul El Periodico.

Numai în Chile, conform companiei Nielsen, 10,6 milioane de persoane au fost lipite de televizor, pe primele trei programe de ştiri, între orele 11.00 şi 11.15, ora locală, pentru a vedea momentul ieşirii primului miner. În mod normal, audienţa însumată a celor trei programe, la ora respectivă, nu depăşeşte 2 milioane de telespectatori.

Internetul a beneficiat și el de trafic record

Nu doar televiziunile au reuşit audienţe istorice. La fel a făcut-o şi internetul. În momentul în care a început operaţiunea finală de salvare, traficul ştirilor despre acest subiect a crescut la peste 4 milioane de vizite pe minut. Majoritatea mediilor digitale din toată lumea au recurs la sistemul UStream pentru a informa live despre operaţiune.

Astfel, conform UStream, ieri şi azi s-au înregistrat 5,3 milioane de streaminguri. Recordurile anterioare au fost la înmormântarea lui Michael Jackson, cu 4,6 milioane şi la jurământul depus de noul preşedinte al Statelor Unite, Barack Obama, cu 3,8 milioane de streaminguri.

Site-ul web al CNN a înregistrat un trafic record: 1,2 milioane de persoane au urmărit live streaming-ul video de pe site-ul televiziunii americane cu salvarea minerilor marţi şi 2 milioane de persoane miercuri.

Reţelele sociale au permis, la rândul lor, utilizatorilor, să se informeze despre salvarea minerilor chilieni. De exemplu, utilizatorii Facebook din Chile au publicat 478 de linkuri cu ştiri despre operaţiune pe minut, iar cei din Statele Unite 1.265 de linkuri pe minut, a informat ieri Andrew Noyes, purtător de cuvânt Facebook.
 

Urmareste-ne si pe:
 

 

88 vizualizări

Taguri: audienta, chile, internet, mineri, record, trafic, tv, ziare

Tipareste   Trimite unui prieten Trimite link unui prieten Adauga comentariu (1)
iulian (neverificat) din Pitesti in data de 14 Octombrie, 2010 - 17:29

Sa mai creada romanii in dreptate? Intrati va rog pe site-ul
www.momentevesele.ro si cititi pamfletul in versuri “Mama ei
de dreptate”. Sa va mearga totul din plin!... ca de trait bine ne-am
lamurit…..

Publică un comentariu nou
Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Ultimele fotografii adăugate
billy boy
ALIMENTARA
patricerent
Anastasiu Monica Silvana
kin 229
COSTI
 
           
HOROSCOP 15.10.2010

Berbec

21.03 - 20.04

Iubire. Celibatarii trăiesc din plin poveşti secrete de iubire, dar tinerii renunţă la ele.Sănătate. Din cauza stresului, sunteţi nervos şi se poate să aveţi tensiune mare.Bani. După-amiază, aflaţi că şeful direct vă anulează nişte drepturi salariale. Atitudinea binevoitoare a familiei vă convinge să renunţaţi la economii.

Dragoste
Bani
Sanatate
Abonează-te la newsletter
De la voi